Variabilitate și predictibilitate

Clima este o sinteza a vremii pe o perioada mare de timp si pentru un anumit spatiu geographic. Clima poate fi definitǎ prin distributii ale probabilităţilor asociate fenomenelor de vreme care caracterizează acel spatiu geografic. Pentru a putea calcula probabilităti de apariţie a unor valori ai parametrilor ce descriu fenomenele meteorologice, şi în general, pentru a calcula statistici, trebuie să dispunem de şiruri de observaţii cât mai indelungate şi de o perioada de referinţǎ. In prezent, Organizatia Mondialǎ a Meteorologiei recomandǎ calcularea normalelor climatice pe intervalul de referinţǎ 1961-1990, dar în practicǎ sunt folosite si alte intervale (1951-1980, 1971-2000). Stabilirea perioadei de 30 de ani ca perioadă climatică de referinţǎ este în mare măsură convenţională, dar adoptarea ei a ţinut cont de faptul că mediile lunare, calculate pentru variabilele meteorologice pe aceasta perioadă, au o stabilitate suficientă, inclusiv în cazul zonelor temperate.

 

Raportarea la normalele standard a valorilor diverşilor parametri meteorologici pune în evidenţă variabilitatea climaticǎ prin fluctuaţiile acestora situate de-o parte sau alta a mediilor calculate pe perioada de referinţǎ. Cauzele variabilităţii climatice sunt multiple, dar în esenţă ele sunt legate de o distribuţie neuniformǎ a energiei atât la scară mare cât şi la scară regionalǎ şi localǎ. Circulaţiile atmosferice şi oceanice asigurǎ transportul energiei între componentele sistemului climatic. Manifestǎrile acestui transport energetic sunt modurile naturale de variabilitate de tipul El Nino-Oscilatia Sudica (ENSO), oscilatia nord-atlanticǎ (Figura 1.1), oscilatia multidecenala a Atlabticului etc.


Figura 1.1 Reprezentrea schematica a fazei pozitive (a) şi negative (b) a oscilaţiei nord-atlantice.

 

Schimbarea climei însemnǎ mai mult decât fluctuaţiile climatice ce readuc mereu geosistemul aproape de starea medie. Ea presupune devierea sistematica de la starea medie ce defineste o clima spre o noua stare medie – o nouǎ climǎ. Schimbarea climei poate fi cauzatǎ atat de factori naturali interni (modificarile care apar in interiorul sistemului climatic sau datorita interactiunilor dintre componentele sale) cat si naturali externi (variatia energiei emisa de soare, eruptii vulcanice, variatia parametrilor orbitali ai Pamantului) sau externi antropogeni. Acestia din urma schimba compozitia atmosferei prin cresterea concentratiei gazelor cu efect de sera datoritǎ activitatilor umane (de exemplu, prin arderea combustibililor fosili). Creşterea continuǎ a concentraţiei gazelor cu efect de seră (de tipul dioxidului de carbon, metanului, etc) duce la acumulări energetice în geosistem care se exprimă nu doar prin creşterea temperaturii medii globale a aerului, dar şi prin modificǎri ale dinamicii atmosferei şi oceanului planetar, traduse prin modificǎri la nivel regional şi local ale carcteristicilor statistice asociate atât starii medii cât şi extremelor. Factorii enumerati mai sus actioneaza simultan iar separarea lor este foarte dificila si constituie un subiect actual în comunitatea stiintifica.

Figura 1.2 Modul I al analizei corelatiei canonice (CCA) dintre frecvenţa stratului de zapadǎ în Octombrie (a, in %) şi presiunea la nivelul marii în urmatoarea iarna (b, in hPa) pentru perioada 1966-2007.

 

Studiile româneşti au atribuit proiecţiei semnalului încǎlzirii globale tendinţele recente observate în cazul temperaturii aerului în România. Mecanismele fizice rǎspunzǎtoare au fost identificate. In cazul altor variabile climatice, cum e cazul precipitaţiilor, atribuirea este încǎ incertǎ, statistic vorbind şi numǎrul crescut de factori locali care moduleazǎ semnalul încǎlzirii globale implicǎ mecanisme fizice mai complexe. Cercetǎtorii români au identificat surse de predictabilitate care influenţeazǎ Europa (inclusiv România) şi le-au folosit pentru experimente de predicţie. Studiile au vizat interacţiunea ocean-atmosferǎ şi criosferǎ/atmosferǎ (figura 1.2) cu impact asupra predictabilitǎţii Oscilaţiei Nord-atlantice. La scara interanualǎ, multianualǎ şi decenalǎ, studiile cercetǎtorilor români au vizat mecanismele asociate evoluţiei unor fenomene ca Oscilaţia Multidecenalǎ a Atlanticului, Oscilaţia Nord-atlanticǎ şi influenţa temperaturii la suprafaţa apei oceanului/mǎrilor asupra predictabilitǎţii climatice a regimului termic şi al precipitaţiilor în Europa şi România.

Situația meteo România: 17-01-2025 ora 12:00

  • ADAMCLISI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.7 ºC
    Vânt: 6.5 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1016.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 58%
  • ADJUD

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.1 ºC
    Vânt: 2.2 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1021.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
  • ALBA IULIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -6.3 ºC
    Vânt: 0.7 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1012.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 93%
  • ALEXANDRIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.3 ºC
    Vânt: 5.0 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1029.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 65%
  • AMZACEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.4 ºC
    Vânt: 9.2 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1025.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 60%
  • ARAD

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.2 ºC
    Vânt: 0.4 m/s, directia : E
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1028.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 97%
  • BACAU

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: 1.8 ºC
    Vânt: 0.5 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1013.1 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 76%
  • BACLES

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -0.2 ºC
    Vânt: 7.3 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 999.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 76%
  • BAIA MARE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -1.8 ºC
    Vânt: calm
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1019.3 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 96%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • BAILE HERCULANE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -2.9 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : ENE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1016.3 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 78%
  • BAILESTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.2 ºC
    Vânt: 4.7 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1031.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 65%
  • BAISOARA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.2 ºC
    Vânt: 1.0 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 879.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 53%
    Strat zăpadă : 14 cm la ora 08
  • BALEA LAC

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 0.0 ºC
    Vânt: 0.3 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 805.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 56%
    Strat zăpadă : 61 cm la ora 08
  • BANLOC

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.4 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1033.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 91%
  • BARAOLT

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -6.0 ºC
    Vânt: 0.3 m/s, directia : S
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 978.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 80%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • BARLAD

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.0 ºC
    Vânt: 3.6 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1012.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 75%
  • BARNOVA (RADAR)

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.3 ºC
    Vânt: 2.0 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 985.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 62%
  • BATOS

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.9 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : SSE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 986.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 91%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • BECHET

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.2 ºC
    Vânt: 2.1 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1034.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 71%
  • BISOCA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 6.9 ºC
    Vânt: 1.5 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 932.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 36%
  • BISTRITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.6 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 995.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 84%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • BLAJ

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -6.3 ºC
    Vânt: 0.3 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1000.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 94%
  • BOITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.1 ºC
    Vânt: 0.7 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 977.5 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 73%
  • BOROD

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -1.7 ºC
    Vânt: 0.1 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1000.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 81%
  • BOTOSANI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 7.6 ºC
    Vânt: 3.1 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1013.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 47%
  • BOZOVICI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.9 ºC
    Vânt: 1.2 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1010.9 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 87%
  • BRAILA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 0.9 ºC
    Vânt: 3.5 m/s, directia : SSE
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1033.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 72%
  • BRASOV GHIMBAV

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -6.9 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 975.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 80%
    Strat zăpadă : 2 cm la ora 08
  • BUCIN

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -7.2 ºC
    Vânt: 1.7 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 885.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 92%
    Strat zăpadă : 44 cm la ora 08
  • BUCURESTI AFUMATI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.7 ºC
    Vânt: 3.4 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1026.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 52%
  • BUCURESTI BANEASA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.8 ºC
    Vânt: 3.2 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1025.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
  • BUCURESTI FILARET

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.3 ºC
    Vânt: 3.3 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1026.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 57%
  • BUZAU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.2 ºC
    Vânt: 3.3 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1023.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 60%
  • CALAFAT

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.3 ºC
    Vânt: 3.5 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1031.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 60%
  • CALARASI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.4 ºC
    Vânt: 4.8 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1034.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 52%
  • CALIMANI (RETITIS)

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -0.3 ºC
    Vânt: 5.3 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 808.4 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 35%
    Strat zăpadă : 64 cm la ora 08
  • CAMPENI (BISTRA)

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -6.0 ºC
    Vânt: 0.5 m/s, directia : SSE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 965.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 77%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • CAMPINA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 10.4 ºC
    Vânt: 0.5 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 978.7 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 27%
  • CAMPULUNG MUSCEL

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 6.8 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 953.5 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 27%
  • CARACAL

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.9 ºC
    Vânt: 4.1 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1025.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 67%
  • CARANSEBES

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.8 ºC
    Vânt: 1.4 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1012.4 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 86%
  • CEAHLAU TOACA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -0.1 ºC
    Vânt: 4.3 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 820.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 42%
    Strat zăpadă : 73 cm la ora 08
  • CERNAVODA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.4 ºC
    Vânt: 4.3 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1025.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 64%
  • CHISINEU CRIS

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.0 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : SE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1031.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 95%
  • CLUJ-NAPOCA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -1.6 ºC
    Vânt: 2.0 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 990.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 79%
  • CONSTANTA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.8 ºC
    Vânt: 5.9 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1033.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 57%
  • CONSTANTA - dig

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.7 ºC
    Vânt: 7.9 m/s, directia : V
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1034.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 58%
  • CORUGEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -0.5 ºC
    Vânt: 3.9 m/s, directia : V
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1007.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 79%
  • COTNARI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 8.2 ºC
    Vânt: 6.1 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 997.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 36%
  • CRAIOVA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: 0.3 ºC
    Vânt: 3.8 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1014.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 69%
  • CUNTU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.4 ºC
    Vânt: 3.3 m/s, directia : NE
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 867.4 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 43%
    Strat zăpadă : 30 cm la ora 08
  • CURTEA DE ARGES

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.7 ºC
    Vânt: 0.9 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 981.0 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 32%
  • DARABANI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.7 ºC
    Vânt: 4.5 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1000.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 59%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • DEDULESTI-MORARESTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.8 ºC
    Vânt: 2.6 m/s, directia : NNV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 969.3 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 30%
  • DEJ

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.2 ºC
    Vânt: 1.3 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1012.9 mb, stationara
    Umezeală relativă: 91%
  • DEVA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.7 ºC
    Vânt: 1.2 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1012.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 94%
  • DRAGASANI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.0 ºC
    Vânt: 2.3 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1003.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 61%
  • DROBETA TURNU SEVERIN

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.3 ºC
    Vânt: 4.7 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1029.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 48%
  • DUMBRAVENI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.6 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : ESE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1002.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 84%
  • DUMBRAVITA DE CODRU

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -2.5 ºC
    Vânt: 1.2 m/s, directia : ENE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 968.7 mb, stationara
    Umezeală relativă: 89%
  • FAGARAS

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.3 ºC
    Vânt: 1.3 m/s, directia : SE
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 988.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 74%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • FETESTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.4 ºC
    Vânt: 7.9 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1028.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 78%
  • FOCSANI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.7 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : SSE
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1028.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 65%
  • FUNDATA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -3.0 ºC
    Vânt: 4.1 m/s, directia : NE
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 876.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 48%
    Strat zăpadă : 24 cm la ora 08
  • GALATI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.5 ºC
    Vânt: 2.9 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1026.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 67%
  • GIURGIU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.1 ºC
    Vânt: 4.9 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1035.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 70%
  • GORGOVA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 6.9 ºC
    Vânt: 2.7 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1033.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 46%
  • GRIVITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.9 ºC
    Vânt: 5.6 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1029.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 66%
  • GURA PORTITEI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.7 ºC
    Vânt: 5.3 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1034.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
  • GURAHONT

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -3.3 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1020.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 83%
  • HARSOVA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.2 ºC
    Vânt: 3.0 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1031.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 68%
  • HOLOD

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.6 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1022.2 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 95%
  • HOREZU 1550

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.4 ºC
    Vânt: 0.9 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 856.6 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 23%
  • HUEDIN

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -1.8 ºC
    Vânt: 1.0 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 972.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 81%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • IASI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.1 ºC
    Vânt: 1.3 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1024.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 72%
  • IEZER

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.8 ºC
    Vânt: 1.2 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 833.0 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 70%
    Strat zăpadă : 55 cm la ora 08
  • INTORSURA BUZAULUI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -7.1 ºC
    Vânt: 1.4 m/s, directia : NNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 955.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 84%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • JIMBOLIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -2.4 ºC
    Vânt: 0.9 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1033.6 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 96%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • JOSENI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.6 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 948.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 91%
  • JURILOVCA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 7.0 ºC
    Vânt: 5.0 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1029.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 44%
  • LACAUTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -4.6 ºC
    Vânt: 8.5 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 832.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 94%
    Strat zăpadă : 85 cm la ora 08
  • LUGOJ

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.1 ºC
    Vânt: 1.0 m/s, directia : NE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1027.4 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 86%
  • MAHMUDIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 7.3 ºC
    Vânt: 3.8 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1012.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 45%
  • MANGALIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.5 ºC
    Vânt: 4.0 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1034.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
  • MEDGIDIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.5 ºC
    Vânt: 6.4 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1027.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 60%
  • MIERCUREA CIUC

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -7.1 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : NNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 959.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 85%
  • MOLDOVA VECHE

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -2.3 ºC
    Vânt: 1.2 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1033.1 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 82%
  • NEGRESTI (VASLUI)

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.0 ºC
    Vânt: 2.9 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1017.1 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 67%
  • OBARSIA LOTRULUI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -3.0 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : NNV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 879.9 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 50%
    Strat zăpadă : 44 cm la ora 08
  • OCNA SUGATAG

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -2.1 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : NE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 979.0 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 87%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • ODORHEIUL SECUIESC

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.3 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : N
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 976.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 83%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • OLTENITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.4 ºC
    Vânt: 6.6 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1035.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 65%
  • ORADEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -1.8 ºC
    Vânt: 0.9 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1025.8 mb, stationara
    Umezeală relativă: 90%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • ORAVITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.8 ºC
    Vânt: 0.5 m/s, directia : ESE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1003.8 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 91%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • PADES (APA NEAGRA)

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.0 ºC
    Vânt: 0.4 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1005.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
  • PALTINIS

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.4 ºC
    Vânt: 0.3 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 868.5 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 13%
    Strat zăpadă : 38 cm la ora 08
  • PARANG

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.1 ºC
    Vânt: 2.1 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 857.7 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 16%
    Strat zăpadă : 13 cm la ora 08
  • PATARLAGELE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 7.2 ºC
    Vânt: 4.2 m/s, directia : NNV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 999.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 42%
  • PENTELEU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -4.0 ºC
    Vânt: 9.2 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 847.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 96%
    Strat zăpadă : 29 cm la ora 08
  • PETROSANI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.1 ºC
    Vânt: 0.9 m/s, directia : SE
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 965.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 65%
  • PIATRA NEAMT

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.9 ºC
    Vânt: 9.5 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 989.4 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 47%
  • PITESTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.8 ºC
    Vânt: 1.2 m/s, directia : NNV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 996.6 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 39%
  • PLOIESTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 7.0 ºC
    Vânt: 2.1 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1013.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 26%
  • POIANA STAMPEI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.0 ºC
    Vânt: 2.6 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 927.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 95%
    Strat zăpadă : 6 cm la ora 08
  • POLOVRAGI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.6 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 972.0 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 35%
  • PREDEAL

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -1.8 ºC
    Vânt: 0.5 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 908.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
    Strat zăpadă : 25 cm la ora 08
  • RADAUTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aversa ploaie
    Temperatură: 6.4 ºC
    Vânt: 3.0 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 985.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 49%
  • RAMNICU SARAT

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 6.2 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1015.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 48%
  • RAMNICU VALCEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.7 ºC
    Vânt: 2.3 m/s, directia : S
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1007.7 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 45%
  • RANCA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 7.0 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : E
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 853.6 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 16%
  • RESITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.4 ºC
    Vânt: 2.0 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1007.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 89%
  • ROMAN

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.0 ºC
    Vânt: 1.8 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1006.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 80%
  • ROSIA MONTANA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -0.4 ºC
    Vânt: 0.7 m/s, directia : E
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 897.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 60%
    Strat zăpadă : 4 cm la ora 08
  • ROSIORII DE VEDE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 0.9 ºC
    Vânt: 7.6 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1025.5 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 73%
  • SACUIENI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -0.9 ºC
    Vânt: 1.8 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1027.1 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 89%
  • SANNICOLAU MARE

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -1.6 ºC
    Vânt: 1.3 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1032.9 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 94%
  • SARMASU

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -4.3 ºC
    Vânt: 1.5 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 992.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 93%
  • SATU MARE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -1.3 ºC
    Vânt: 1.3 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1027.3 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 92%
  • SEBES (ALBA)

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -6.8 ºC
    Vânt: 1.5 m/s, directia : ESE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1009.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 93%
  • SEMENIC

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 0.8 ºC
    Vânt: 2.3 m/s, directia : ENE
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 871.5 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 13%
    Strat zăpadă : 47 cm la ora 08
  • SFANTU GHEORGHE (DELTA)

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 6.8 ºC
    Vânt: 3.7 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1033.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 48%
  • SFANTU GHEORGHE (MUNTE)

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.7 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : SSE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 977.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 79%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • SIBIU

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -2.8 ºC
    Vânt: 1.5 m/s, directia : NE
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 985.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 75%
  • SIGHETUL MARMATIEI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -0.7 ºC
    Vânt: 0.7 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1007.8 mb, stationara
    Umezeală relativă: 83%
  • SINAIA 1500

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.4 ºC
    Vânt: 1.8 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 860.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 39%
    Strat zăpadă : 18 cm la ora 08
  • SIRIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : ceata
    Temperatură: -4.3 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 983.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 96%
  • SLATINA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.1 ºC
    Vânt: 3.2 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1016.8 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 62%
  • SLOBOZIA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.4 ºC
    Vânt: 5.6 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1029.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 70%
  • STANA DE VALE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -2.6 ºC
    Vânt: 0.1 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 906.7 mb, stationara
    Umezeală relativă: 91%
    Strat zăpadă : 34 cm la ora 08
  • STEFANESTI STANCA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.0 ºC
    Vânt: 4.3 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1018.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 74%
  • STEI (PETRU GROZA)

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.7 ºC
    Vânt: 0.7 m/s, directia : E
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1006.9 mb, variabila
    Umezeală relativă: 89%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • STOLNICI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.0 ºC
    Vânt: 3.5 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1011.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 59%
  • STRAJA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 0.6 ºC
    Vânt: 4.4 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 846.9 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 11%
  • SUCEAVA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.8 ºC
    Vânt: 3.1 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 988.6 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • SULINA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.5 ºC
    Vânt: 7.6 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1031.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 55%
  • SUPURU DE JOS

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -0.7 ºC
    Vânt: 0.3 m/s, directia : ESE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1022.7 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 86%
  • TARCU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -1.7 ºC
    Vânt: 2.3 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 793.3 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 34%
    Strat zăpadă : 19 cm la ora 08
  • TARGOVISTE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 6.9 ºC
    Vânt: 0.9 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 999.2 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 30%
  • TARGU JIU

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -0.9 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : SSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1012.8 mb, stationara
    Umezeală relativă: 64%
  • TARGU LAPUS

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.1 ºC
    Vânt: 0.4 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 996.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 96%
  • TARGU LOGRESTI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 0.7 ºC
    Vânt: 0.4 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1005.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 59%
  • TARGU MURES

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.6 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1004.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 93%
  • TARGU NEAMT

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.7 ºC
    Vânt: 0.4 m/s, directia : NNE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 986.3 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 63%
  • TARGU OCNA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.4 ºC
    Vânt: 7.5 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1005.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 49%
  • TARGU SECUIESC

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.5 ºC
    Vânt: 0.4 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 971.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 83%
  • TARNAVENI (BOBOHALMA)

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.9 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 976.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 93%
    Strat zăpadă : 1 cm la ora 08
  • TEBEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.0 ºC
    Vânt: 0.6 m/s, directia : SE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1008.3 mb, variabila
    Umezeală relativă: 94%
  • TECUCI

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -0.2 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : ESE
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1027.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 84%
  • TIMISOARA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -3.0 ºC
    Vânt: 0.8 m/s, directia : E
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1032.2 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 91%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • TITU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 4.9 ºC
    Vânt: 1.8 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1017.7 mb, variabila
    Umezeală relativă: 46%
  • TOPLITA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -6.0 ºC
    Vânt: 0.5 m/s, directia : S
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 956.8 mb, variabila
    Umezeală relativă: 91%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • TULCEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 5.3 ºC
    Vânt: 2.1 m/s, directia : NV
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 1033.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 58%
  • TURDA

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -5.4 ºC
    Vânt: 1.1 m/s, directia : S
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 989.0 mb, variabila
    Umezeală relativă: 93%
  • TURNU MAGURELE

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: 2.1 ºC
    Vânt: 2.6 m/s, directia : V
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1035.4 mb, variabila
    Umezeală relativă: 70%
  • URZICENI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 2.7 ºC
    Vânt: 3.4 m/s, directia : SV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1028.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 56%
  • VARADIA DE MURES

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -2.7 ºC
    Vânt: 1.7 m/s, directia : V
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1023.8 mb, stationara
    Umezeală relativă: 85%
  • VARFUL OMU

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -1.8 ºC
    Vânt: 3.4 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 760.9 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 21%
    Strat zăpadă : 81 cm la ora 08
  • VASLUI

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.2 ºC
    Vânt: 1.9 m/s, directia : VNV
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1019.0 mb, in scadere
    Umezeală relativă: 79%
  • VIDELE

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 1.6 ºC
    Vânt: 4.2 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: cer senin
    Presiune: 1024.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 69%
  • VLADEASA 1800

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -0.8 ºC
    Vânt: 6.2 m/s, directia : ENE
    Nebulozitate: cer partial noros
    Presiune: 828.3 mb, in crestere
    Umezeală relativă: 42%
    Strat zăpadă : 10 cm la ora 08
  • VOINEASA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: -6.7 ºC
    Vânt: 1.4 m/s, directia : SE
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 968.2 mb, variabila
    Umezeală relativă: 79%
    Strat zăpadă : 6 cm la ora 08
  • ZALAU

    17-01-2025 ora 12:00
    Fenomen : aer cetos
    Temperatură: -0.9 ºC
    Vânt: 0.3 m/s, directia : N
    Nebulozitate: cer acoperit
    Presiune: 1005.1 mb, variabila
    Umezeală relativă: 84%
    Strat zăpadă : discontinuu
  • ZIMNICEA

    17-01-2025 ora 12:00
    Temperatură: 3.2 ºC
    Vânt: 3.4 m/s, directia : VSV
    Nebulozitate: indisponibil
    Presiune: 1034.5 mb, variabila
    Umezeală relativă: 69%

PRODUSE METEO

Baze de Date Meteorologice
indicatori

Grafice – parametri meteorologici
Grafice zilnice și lunare pentru principalii parametri meteorologici măsurați la stațiile meteorologice incluse în fluxul internațional de date.

parametri

Catalog – parametri meteorologici
Informații privind lungimea șirurilor de date istorice pentru parametri meteorologici din bazele de date ale Administrației Naționale de Meteorologie.



toggle icon
Skip to content